Epidemia Supereroilor

De cand omul a dezvoltat sau i s-a dat imaginatie, a existat cineva cu o putere mai mare ca a lui. Plecand de la zeii din trecut pana la supereroii prezentului. Intr-un fel sau altul se pare ca natura umana nu a fost niciodata suficienta pentru a produce un individ atat de mare incat sa vibreze pe intregul glob. Povestile, indiferent de momentul din istorie in care erau relatate, aveau un mesaj si o desfasurare aproape identice. Oamenii, suferind din urma nedreptatilor nu sunt destul de puternici pentru a se apara singuri si cer ajutor unui zeu sau, in functie de situatie, apare un supererou care-i salveaza. Cu siguranta Hercule n-ar fi putut duce la capat muncile sale niciodata daca nu ar fi fost fiul lui Zeus. Pentru ca Peter Parker sa devina Omul Paianjen a fost nevoie ca el sa fie muscat de un paianjen radioactiv. Ce sa mai spunem de Superman, imaginea pe care acesta o are despre oameni este transmisa prin Clark Kent, un reporter, cu ochelari, fricos, care se gandeste in primul rand la a se salva pe sine. Intr-un fel sau altul, umanitatea este pierduta daca ne raportam la ideile anterioare.

Oamenii sunt neputinciosi, slabi si fricosi, asteptand sa apara un zeu/supererou care sa-i salveze.

Imi permit sa nu fiu de acord cu acesata perspectiva.Oamenii nu sunt slabi, nu sunt neputinciosi decat in imaginatia lor iar din imaginatie se creeaza realul.

Cu siguranta nu va aparea nimeni care sa aiba ca prioritate salvarea oamenilor, pentru ca oamenii trebuie sa se salveze singuri. Ablitatile oamenilor pot fi nenumarate dar nu sunt dezvoltate. Copiaza albinele, furnicile. Natura ofera exemple nenumarate in care nu dimensiunea conteaza ci colaborarea. Astfel furnicile se apara de diferiti intrusi sau cara mancare la musuroi. O singura furnica nu ar fi putut niciodata indeplini toate sarcinile, dar cand mai multe lucreaza pentru acelasi scop final totul pare sa fie realizabil. La fel si in cazul albinelor. Cand stupul este atacat albinele reactioneaza si-l inteapa pe intrus. O singura albina n-ar fi putut inlatura primejdia.

De ce oamenii n-ar fi in stare de acelasi lucru? Eu sunt sigur ca pot. Istoria ne ofera multe exemple. Plus ca noi dispunem de tehnologie avansata deci orice ar fi posibil. Ce ne lipseste? V-ati putea intreba.

In nici un caz nu avem nevoie de vreun zeu sau supererou care sa ne strice evolutia si sa ne rapeasca responsabilitatea pentru situatia in care ne aflam si oamenii sa continue sa ia aceleasi decizii dar sa se astepte la rezultate diferite. As spune ca ceea ce ne lipseste este de fapt scopul bine definit si munca in echipa.

Fata de supereroi oamenii sunt slabi, s-ar presupune ca natura lor nu este destula pentru a gasi solutii. Nimic mai eronat. A fi om nu inseamna a fi un individ din specia umana, Om se devine, este un ideal la care noi trebuie sa tindem, Om inseamna echilibru, pace, iubire.

FITI OAMENI, NU SUPEREROI, NU ZEI!

images

Anunțuri

One comment

  1. Aceasta epidemie a supereroilor isi are originea in inconstientul colectiv al lui Jung, subiect reluat si dezvoltat mai apoi de Joseph Campbell care a inceput compararea mitologiilor lumii, descriind faptul ca eroii arhetipali au in comun anumite caracteristici. Unele din ele se regasesc in articolul Dvs. Intr-adevar raportarea la aceste modele pare de neatins, dar sub o forma sau alta acest erou, se regaseste in fiecare din noi, in micile nostre victorii umane din viata de zi cu zi. Nu intamplator acest arhetip universal este usor de identificat in reclame, filme, muzica, literatura.
    Am scris un articol asemanator pe care l-am intitulat „Arhetipul eroului in storytelling si branding”. Oamenii au nevoie sa se raporteze la niste modele ideale, sa poate face saltul in evolutia personala. Problema apare cand in loc sa se salveze ei insisi din propria lor viata, asteapta un Mesia exterior care sa le rezolve daca s-ar putea toate problemele existentiale, in loc sa fie ei insisi eroii propriei lor vieti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: